În Ungaria, locuiesc aproximativ 10 mil. de oameni, dintre care circa 300 sunt originari din R. Moldova. Aceştia au fost adoptaţi de ţara marelui Ferenc Puskas, care le-a oferit compatrioţilor noştri…Continue
Started Jun 2, 2011
Cum ar arăta mass-media din R. Moldova dacă ar exista o singură lege care ar reglementa activitatea sa, dacă Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) ar fi format din membri numiţi de un singur…Continue
Started May 26, 2011
Victor Moşneag has not received any gifts yet
Cum ar arăta mass-media din R. Moldova dacă ar exista o singură lege care ar reglementa activitatea sa, dacă Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) ar fi format din membri numiţi de un singur partid, aflat la guvernare, pe un termen de 9 ani şi ar fi singura instituţie responsabilă cu interpretarea unor prevederi legale vagi, privind tratarea «echilibrată» a subiectelor şi respectarea «demnităţii umane», dacă CCA, sau altă instituţie care i-ar lua locul, ar avea dreptul să amendeze cu câteva sute de mii de euro ziarele, radiourile, televiziunile sau portalurile de ştiri şi cu câteva zeci de mii de euro analiştii politici doar pentru încălcarea «interesului public, moralei şi ordinii publice» sau dacă jurnaliştii ar fi obligaţi să-şi dezvăluie sursele «dacă este necesar din motive de securitate naţională»… Cum?
http://www.zdg.md/editoriale/victor-mosneag-o-noua-lege-a-presei-in-r-moldova
© 2012 Created by Arne Grauls.
Comment Wall
You need to be a member of Journalism Network to add comments!
Join Journalism Network